PREȚ 425 EURO
(7 ZILE / 6 NOPȚI)
ZIUA 1 – Plecare din Buzau la ora 04:00 dimineata pe traseul Bucuresti-Giurgiu Sofia-Skopje. Facem un popas in Sofia pentru a vizita Catedrala Al Nevsky, construita in stil neobizantin. Continuam traseul spre Skopje, capitala Macedoniei unde vom avea cazare cu mic dejun pentru 3 nopți.
ZIUA 2 – Dimineata, dupa micul dejun, pornim sa exploram Skopje, un oras care a fost aproape complet distrus de un cutremur devastator in 1963. Cladirile noi si statuile moderne prezente in numar mare sunt parte din programul urbanistic guvernamental de reconstructie si amenajare a Capitalei, Skopje 2014. Exploram misterioasa fortareata Kale si Podul de Piatra, ajungem la Casa Memoriala a Maicii Tereza, in Piata Macedonia si la statuia lui Alexandru cel Mare, cat si la Moscheea Mustafa Pasha, cu al sau candelabru impunator cu peste 100 de becuri. Vizitam bisericile ortodoxe din capitala Macedoniei: Catedrala Sfantului Clement, Biserica Sfanta Bogorodica si Biserica Sfantului Dimitri apoi ne plimbam prin Vechiul Bazar, pe alei inguste pavate cu piatra cubica si flancate de sute de tarabe de lemn. Timp liber pt cumparaturi.
ZIUA 3 – Mic dejun și deplasare spre Biserica Sfantului Pantelimon, cunoscuta și sub numele de Nerezi, dupa satul unde este amplasata Nerezi Gorno, fiind costruita in Sec al XII lea in stil bizantin. Traseul continua spre Canionul Matka, un defileu sapat de raul Treska si una dintre cele mai populare destinatii in aer liber din jurul orasului Skopje, intins pe o suprafata de peste 5.000 de hectare.
ZIUA 4 – Mic dejun. Azi va propunem sa exploram un tinut fermecator – Parc National Mavrovo. Calatori din intreaga lume sunt captivati de peisajele cu ape azurii care iti taie respiratia. Mavrovo reprezinta unul dintre cele mai atractive centre turistice din Macedonia si unul dintre cele mai vechi parcuri nationale din Europa. Este renumit pentru padurile extinse de fag, pajistile alpine, raurile si marea varietate de specii. Parcul gazduieste de asemenea cel mai inalt varf al Macedoniei, Korab (2764m). Un punct de interes il constituie Manastirea Jovan Bigorski cu impozantul sau turn de aparare. Continuam traseul spre Ohrid unde vom avea 2 nopți de cazare cu mic dejun. Exploram Ohridul, supranumit și ”Ierusalimul Balcanilor”. Fondat acum peste 2400 de ani, orasul Ohrid are o bogatie de patrimoniu si astazi este un important centru cultural si spiritual. Atat orasul, cat si lacul au fost inscrise pe lista Patrimoniu Mondial UNESCO inca din 1980. Lacul Ohrid este unul dintre cele mai vechi lacuri din lume, aproximativ 4 milioane de ani. In jurul lacului exista aproximativ 365 de biserici, manastiri si alte locuri religioase, cate una pt fiecare zi din an. Incepem cu un tur al orasului Ohrid, care include vizitarea cetatii Tsar Samuil si amfiteatrul roman pentru vederi panoramice senzationale. Continuam cu monumentul Sfintilor Chiril si Metodiu, Biserica Sfintei Sofia, Galeria de Efigii si Cetatea Samuel.
ZIUA 5 – Mic dejun. Continuam vizita in Ohrid orașul “celor 365 de biserici”, renumit și stravechi centru al Creștinatații Ortodoxe, aflat astazi în patrimoniul internațional UNESCO. Aici ne vom închina la moaștele Sfantului IERARH CLEMENT și vom putea vizita obiective de ordin religios, istoric și turistic: “Manastirea cea Preafrumoasa” – situată pe țarmulul lacului, icoana Facatoare de minuni a Maicii Domnului cu fața neagra, biserica sapata în stanca, Complexul monahal Sfantul CUVIOS NAUM al Ohridei – ce adapostește mormântul ucenicului Sfintilor Chiril și Metodiu.
ZIUA 6 – Mic dejun și deplasare spre Skopje cu o oprire la Bitola numit și ”orașul consulilor”, fost centru diplomatic al Imperiului Otoman in Balcani. Cazare in Skopje.
ZIUA 7 – Mic dejun și plecare spre Romania; Sosire in cursul celei de-a doua zi la destinatie, in functie de conditiile de trafic si formalitati vamale.
SERVICII INCLUSE:
– transport cu autocarul 5 stele (aer conditionat, tv, video);
– 6 nopţi cazare în cameră dublă sau triplă hoteluri 3* (clasificare locală – 4 nopti de cazare in Skopje + 2 nopti de cazare in Ohrid) cu mic dejun
– însoţitor de grup preot/teolog;
SERVICII NEINCLUSE:
– 25 euro / persoană – onorariu ghid + taxe de drum
– Asigurare de călătorie de grup – 70 lei de persoana
-Intrările la obiectivele turistice
– plimbare cu vaporul pe Lacul Ohrid – 50 euro/pers
– optional: Seara Macedoneeana – 35 euro/pers
ACTE NECESARE: carte de identitate valabilă sau paşaport valabil 6 luni de la data întoarcerii în ţară.
!!CARTE DE IDENTITATE VALABILA SAU PASAPORT VALABIL. NU SE POATE TRECE CU BULETIN VECHI!!
Avans minim în valoare de 150 euro
NOTĂ:
- cartea de identitate trebuie să fie valabilă minimum 6 luni după data întoarcerii în ţară;
- Autorităţile vamale îşi rezervă dreptul de a refuza intrarea pe teritoriul statului a oricărei persoane care nu prezintă suficientă încredere chiar dacă aceasta a obţinut acordul pentru obţinerea vizei turistice. Agenţia de turism nu poate fi făcută răspunzătoare pentru astfel de situaţii ce nu pot fi depistate anterior plecării. Turistul îşi asumă riscurile de a-i fi refuzată intrarea şi de aceea este obligat să informeze agenţia asupra oricărui incident petrecut vreodată în afara graniţelor României, precum şi asupra oricărei tangenţe pe care o are cu statele în care are loc desfăşurarea pelerinajului.
- Minorii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii pentru a fi lăsaţi să iasă din ţară: să călătorească cu cel puţin un adult însoţitor; să aibă asupra lor acordul ambilor părinţi (sau al părintelui care nu-i însoţeşte) legalizat la notariat; adultul care-i însoţeşte, în cazul în care acesta nu este unul dintre părinţi, trebuie să aibă cazier judiciar pe care să-l prezinte la frontieră).
- Programul acţiunii poate fi modificat de către conducătorul de grup, ca ordine de desfăşurare sau se pot înlocui unele obiective sau hoteluri în funcţie de anumite situaţii speciale.
- Distribuția camerelor la hotel se face de către recepția acestuia; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la recepție, asistat de însoțitorul de grup.
- Pentru anumite facilități din hotel sau din cameră, hotelierul poate solicita taxe suplimentare (minibar/frigider, seif etc.); în momentul sosirii la hotel solicitați recepționerului să vă informeze cu exactitate asupra lor.
- Prezentul document constituie anexă la contractul de prestări servicii.
- Agenția nu se obligă să găsească partaj persoanelor care călătoresc singure.
- Așezarea în autocar se face începând cu bancheta a doua, în ordinea înscrierilor, cu 24/h înainte de plecarea în pelerinaj.
- Rugăm respectos pelerinii ca în zilele în care desfășurarea programului depinde de trecerea cu ferryboat-ul să fie receptivi la indicațiile ghidului deoarece întotdeauna ferryboat-ul va pleca la ora stabilită și nu va aștepta niciun grup întârziat indiferent de motiv.
- În situații de forță majoră (grevă generală apărută spontan pe teritoriul Greciei) programul poate suferi modificări ce vor fi comunicate pelerinilor de către însoțitorul de grup și ghid
- Nota informativă: pentru cheltuieli personale, moneda de circulație pe teritoriul Greciei este EURO.
NOTĂ: Pentru confirmarea locului fiecare pelerin trebuie să achite un avans de 30% din prețul pelerinajului într-un interval de 10 zile lucrătoare din momentul în care s-a făcut rezervarea.
SĂ LUĂM AMINTE:
- Pelerinajul nu este excursie sau concediu, ceea ce înseamnă că scopul este diferit de al acestora. Un pelerin datorează a pleca la drum cu inima dornică de a călători spre Dumnezeu, Care poate fi aflat mai aproape în anumite locuri;
- Pelerinajul înseamnă, de asemenea, nevoință și asceză, înfruntarea lipsurilor și a ispitelor, care pot proveni în anumite situații;
- Mănăstirea este locul de nevoință prin excelență, iar cei care merg acolo își asumă faptul că vor intra și ei în rânduiala mănăstirii, pentru a se alătura monahilor, fie chiar pentru puțină vreme, în încercarea lor de a-L căuta pe Dumnezeu și a intra în comuniune cu El. Aceasta se concretizează prin slujbele de noapte și hrană cu măsură, de două ori pe zi, iar în Postul Mare, o singură dată pe zi;
- Mersul pe jos în cazul unor mănăstiri se încadrează tot în această nevoință, care în anumite situații este inevitabil. Așadar, pelerinii trebuie să se asigure că au condiția morală și fizică pentru a parcurge distanțe de până la jumătate oră de mers pe jos;
- Cei care au diverse afecțiuni ale sănătății, sunt datori să le menționeze la înscriere, pentru a primi sfaturile și îndrumările angajaților Centrului de Pelerinaje și pentru a nu pune întreg grupul în fața faptului împlinit de a avea nevoie de asistență medicală specializată sau de a renunța la anumite vizite;
- Posibilitățile de cazare în mănăstiri sunt decente, locurile de cazare aerisite și curate, iar așternuturile spălate după fiecare găzduire. Aici însă, trebuie avut în vedere faptul că sunt rare cazurile în care mănăstirile dețin camere cu unul sau două paturi, majoritatea fiind camere cu 5, 6 sau 7 paturi. Prin urmare, cei care consideră că acest lucru reprezintă un impediment, sunt rugați să-l specifice la înscriere, pentru a nu pune întreg grupul, părinții mănăstirii și pe ghid într-o situație neplăcută, cerând locuri de cazare, care practic nu există;
- Rânduiala mănăstirilor impune ca doamnele să fie cazate separat de domni;
- În unele mănăstiri nu se pregătește masa cu alimente pe bază de carne;
- Orice nelămuriri trebuie adresate personalului centrului, înainte de înscriere, pentru a fi evitate neînțelegerile ulterioare;
- De asemenea, este bine de avut în vedere faptul că în program pot interveni modificări obiective, ca urmare a condițiilor de trafic, sau chiar a programului mănăstirilor, care diferă de la una la cealaltă;
- Pelerinii sunt rugați să transporte cu ei un singur bagaj personal, de preferință rucsac, pentru a nu fi puși în dificultate atunci când va trebui să îl poarte în spate;
- Este recomandat ca fumătorii să renunțe la fumat în perioada deplasării în pelerinaj, ca urmare a scopului pelerinajului;
Plecarea în pelerinaj se va face din fața Catedralei Arhiepiscopale din Buzău