Image module

Pelerinaje Israel 2018!

Organizam pe toata perioada anului 2018 pelerinaje in Tara Sfanta Israel!
Vezi oferte

Prin prezenta notificare, vă aducem la cunoștință că începând cu data de 20.02.2014, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, funcționează în cadrul Sectorului social misionar-filantropic al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei Centrul de Pelerinaje, Sfinții Împărați Constantin și Elena.

Prin intermediul Centrului de Pelerinaje, credincioșii din cuprinsul Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei pot vizita spre închinare, cinstire și zidire duhovnicească locuri sfinte din cuprinsul României, cât și din alte țări, precum tărâmurile binecuvântate ale Greciei, Sfântul Munte Athos și pământul Ierusalimului sfințit de pașii Mântuitorului.

În demersul lor duhovnicesc, pelerinii vor beneficia de asistență religioasă oferită de un preot sau de un teolog și de o prezentare amănunțită despre tradiția, obiceiurile și istoria locului, realizată de un ghid profesionist.

Personalul centrului nostru vă stă la dispoziție pentru rezervări și informații și vă așteaptă să vă îndrume pașii în călătoriile dumneavoastră duhovnicești.

Banu Valentin-Alexandru,
Director al Centrului de Pelerinaje Sfinții Împărați Constantin și Elena

Personal:

  • Banu Valentin-Alexandru – Administrator/Manager
  • Crăciun Nicolae – Agent Turism
  • Bîrlea Teodor Nicolae – Agent Turism

Numere de telefon:

Pentru transferuri bancare va rugam sa utilizați conturile de mai jos:

Cont EURO: RO94BTRLEURCRT0408540501

Cont RON: RO47BTRLRONCRT0408540501

Certificări

Image module
Image module
Image module