Jurnalul unui pelerin

Pe urmele Mântuitorului

    Partrea I
    A pleca într-un pelerinaj nu-i atât de simplu. Trebuie să fii pregătit sufleteşte, să ai o condiţie fizică cât de cât bună şi să dispui de suma necesară pentru un astfel de proiect. Nu vă spun că mai intervin şi factori care nu ţin de voinţa personală şi te trezeşti că, chiar dacă ai făcut toate demersurile necesare plecării, nu mai poţi pleca. Eu am fost o persoană norocoasă. Aşa că atunci când Mia Corbu, aceeaşi persoană „ vinovată” de pelerinajul meu din Grecia organizat de Centrul de pelerinaje „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” de pe lângă Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei, m-a sunat să mă întrebe dacă merg la Ierusalim, am spus da.
    22 iunie 2017 ( joi) Înainte de ora şase dimineaţa, ne-am adunat în faţa Catedralei Arhiepiscopale din Buzău toţi cei care vom călători împreună timp de patru zile pe tărâmul străbătut cu 2000 de ani în urmă de Mântuitorul Iisus Hristos. Nu ne cunoaştem, dar asta nu ne împiedică să intrăm în vorbă unii cu alţii. Mia Corbu n-a venit. Ne urcăm în autocar după cum ne strigă Valentin Banu, principalul organizator cu care vom călători pe toată durata pelerinajului. Ne dă din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Ciprian câte o carte de rugăciuni şi un ecuson ca semn al recunoaşterii între noi şi ne face precizări în privinţa derulării călătoriei în Ţara Sfântă.
    Totul se desfăşoară conform programului. Ajungem la aeroport, trecem prin filtrele obligatorii unei astfel de călătorii şi ne îmbarcăm în aeronava care ne va duce peste mări şi ţări la locul destinaţiei. Pentru mine e o experienţă nouă, trebuie să recunosc, având posibilitatea să testez efectul forţei gravitaţionale o dată cu creşterea altitudinii. Din locul unde stau, urmăresc cu mare interes, prin hubloul din stânga mea, priveliştea ce se desfăşoară cu cât ne ridicăm deasupra solului şi mă minunez de ceea ce văd. Traversăm Marea Neagră, ţinuturile stâncoase ale Asiei Mici, Marea Mediterană având norii albi sub noi ca nişte ghemotoace de vată, şi după aproximativ două ore şi jumătate suntem în aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv. Aici ne aşteaptă autocarul firmei de transport Eland Tours cu care vom călători pe toată durata pelerinajului. Ne întâmpină ghidul evreu Amir, născut în România şi plecat din Iaşi în 1975, la vârsta de 22 de ani. Numele său era Vladimir, influenţă rusească, după cum precizează, aşa că i-a fost uşor să ia patru litere din numele iniţial şi să-l obţină pe cel de evreu. Din partea companiei de transport primim câte o şapcă albastră pe care o vom purta tot pentru a ne recunoaşte în mulţimea pelerinilor cu care ne vom întâlni.
    Israelul este situat în Orientul Mijlociu, pe malul de est al Mării Mediterane. Ţara aceasta nu e mai mare decât cinci judeţe din România şi are doar 8 milioane de locuitori, dar fiind locul unde S-a născut şi pătimit Iisus, milioane de pelerini vin să viziteze Pământul Sfânt, contribuind, în felul acesta, la bugetul ţării. Dumnezeu a avut grijă de poporul evreu dintotdeauna, chiar dacă acesta nu L-a recunoscut pe Fiul Lui. Ne urcăm în autocar şi ne îndreptăm spre Ierusalim. Ajunşi pe Muntele Mălsinilor, coborâm să privim priveliştea care se desfăşoară în faţa noastră şi să gustăm din vinul autohton dulceag pe care ni-l oferă Amir de bun venit.
    Din locul unde ne aflăm se vede zidul Vechii Cetăţi, zid care a fost distrus în câteva rânduri şi refăcut. Ceea ce vedem este zidul refăcut de Suleyman Magnificul. Informaţiile oferite sunt multe şi destul de greu de reţinut. Ajungem în Grădina Ghetsimani aşezată la poalele Muntelui Măslinilor, la est de pârâul Chedron ( Cedrilor) Aici venea de multe ori Iisus cu ucenicii săi. Tot aici ar fi fost arestat de către o trupă mixtă de soldaţi romani şi de gardieni ai Templului Herodian. Grădina aceasta se întinde pe 20ha de teren plantat în special cu măslini. Aici sunt cei mai bătrâni copaci din lume. Cea mai mare parte din grădină o stăpâneşte Biserica Ortodoxă, iar a doua parte este în posesia Bisericii Romano-Catolice. În Grădina Ghetsimani se află patru locuri de închinare dintre cele mai importante pentru toată lumea creştină: Mormântul Maicii Domnului ( potrivit tradiţiei creştine, acesta este locul unde Apostolii au înmormântat trupul Maicii Domnului), Peştera Ghetsimani ( Unde S-a rugat Iisus Hristos cu lacrimi de sânge-Luca , 22, 44), Piatra prinderii lui Iisus( aici se înalţă azi o biserică catolică) şi Biserica Sfântului Arhidiacon Ştefan.
    Urcarea Muntelui Măslinilor se făcea prin coborârea şi urcarea unei serii de trepte săpate în piatră. Podul zidit peste Valea lui Iosafat din Biblie, astăzi Valea Cedrilor, se sflă în acelaşi loc ca acum două milenii. Acest lucru reise din prezenţa treptelor din piatră, săpate în munte, care coboară din oraş şi urcă pe munte. La o distanţă de 40m de Peştera Ghetsimani, se află actuala grădină în formă pătrată, cu fiecare latură de aproximativ 60m. În interiorul acesteia se păstrează până astăzi o serie de şapte măslini uitaţi de vreme, martori ai mileniilor. Cel mai gros măslin are circumferinţa de 8m. Chiar dacă aceşti copaci nu sunt din vremea prinderii şi judecăţii lui Iisus, cu siguranţă ei sunt urmaşii direcţi ai acelora, crescând în coaja şi din rădăcinile lor. Privim copacii aceştia şi ne ducem cu gândul la vremurile acela pe care le găsim descriese în paginile Bibliei. Facem poze şi intrăm în Biserica Tuturor Naţiunilor în a cărei curte este de fapt încadrată Grădina Ghetsimani. Această biserică, cunoscută şi sub denumirea de Biserica Agoniei, a fost construită pe ruinele unei biserici distrusă în anul 614 şi ale unei alte biserici cruciate distrusă în anul 1219. Foarte aproape de acest loc se află Biserica Sfânta Maria Magdalena, a ruşilor, cu turlele ei specific moscovite, construită de ţarul Alexandru al III-a, în memoria mamei sale.
    Ascult explicaţiile ghidului în curtea Bisericii Tuturor Naţiunilor şi mă minunez de ce văd pe versantul Muntelui Măslinilor, unde de-a lungul timpului copacii au fost sacrificaţi ca locul lor să fie luat de această îngrămădire de pietre/lespezi ce strălucesc în lumina soarelui. Amir spune că este Cimitirul Evreilor. Încă din antichitate evreii au vrut să fie îngropaţi în acest loc deoarece, potrivit unui pasaj din Biblie, când va veni Mesia pe pământ, de aici va începe Învierea. Se presupune că aici îşi doarme somnul de veci fiul regelui David şi Zaharia, preotul Primului Templu. Astăzi este foarte greu să obţii un loc de veci în acest cimitir. Doar cei foarte bogaţi şi evreii ultrareligioşi îşi pot permite să dea 150000 de euro pe un loc de veci.
    Ne urcăm în autocar şi mergem mai departe. Vedem Poarta de Aur a Cetăţii, acum zidită, pe unde a intrat Iisus în Ierusalim. Trecem de la un obiectiv la altul, admirăm şi suportăm căldura deşertului. Oraşele se înalţă în plin deşert. Puţină verdeaţă. Cei mai rezistenţi sunt măslinii. Mai vedem şi câte o cămilă, animalul specific locului.
    La Zidul Plângerii mare lucru n-am făcut, doar că am luat seama că sunt două zone, despărţite printr-un gard: una, mai mare, pentru bărbaţi şi alta, mai mică, pentru femei. Femeile trebuie să aibă capul acoperit. Oricum îl avem acoperit la cât de tare dogoreşte soarele. Fiecare se duce lângă zid, îşi lipeşte capul de el stând într-un moment de reculegere, cu toate că e forfotă în jur. Zidul este al musulmanilor, aşa că evităm să facem semnul crucii să nu iscăm vreun scandal, după sfatul lui Amir. Cei convinşi de însemnătatea zidului, pun în crăpăturile lui bileţele cu dorinţe adresate divinităţii. Grupul nostru se amestecă în mulţimea pestriţă. Ne recunoaştem, de la distanţă, după şapca albastră şi ne adunăm acolo unde flutură tricolorul românesc pe care-l poartă Valentin tot timpul. Vedem şi o pereche de miri evrei: ea în rochie albă, lungă, el în costum de culoare deschisă. Cineva face remarca: El a adus-o la Zidul Plângerii ca să ştie unde să vină când va fi singură şi nefericită. Câţiva dintre ai noştri fac poze cu cei doi miri ca amintire a acestor locuri. Aici se întâlnesc pelerini din toate colţurile lumii. Auzi graiuri de neînţeles şi când auzi un cuvânt românesc, te uiţi mai bine şi îţi dai seama că ai întâlnit un alt grup de pelerini din ţara ta. Fiecare are traseul lui.
    Seara ajungem în Betleheem, unde suntem cazaţi la un hotel de patru stele şi unde ne sunt asigurate două mese, cina şi micul dejun, gen bufet suedez. Totul e cum nu se poate mai bine pentru că cei care vor pot ţine şi post, ţinând cont că suntem în perioada Postului Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Hotelul e frumos, curat. Eu şi Emilia suntem cazate în camera 11, la etajul 8. Noroc că merge liftul!
    -va continua-
    Tudor Georgeta

Comments are closed.