Jurnalul unui pelerin (partea a doua)

Pe urmele Mântuitorului

    Partrea II
    23 iunie 2017 ( vineri) După prima noapte petrecută la Betleem, nici nu-mi vine să cred că mă aflu în oraşul Naşterii Mântuitorului!, ne urcăm în autocarul care ne va duce să vizităm alte locuri sfinte. După micul dejun servit în sala de mese de la nivelul (-1) al hotelului, unde fiecare a avut posibilitatea să mănânce după pofta inimii sau cum i-a dictat conştiinţa, suntem în postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, ne aşezăm pe scaunele noastre din autocar şi ascultăm rugăciunile de dimineaţă rostite la microfon de părintele Alin Balica, preotul grupului de pelerini. Ne pregătim sufleteşte pentru ceea ce urmează să vizităm. Dar, mai înainte de toate, Amir, ghidul nostru, ne duce la un magazin de suveniruri, cu preţuri mai rezonabile, spune el, să ne cumpărăm ceea ce ne place şi se încadrează în bugetul personal alocat acestui eveniment din viaţa noastră.
    Primul obiectiv vizitat este Mânăstirea Sf Gheorghe din Hozeva., aflată la numai 20km de Ierusalim, pe drumul ce duce la Ierihon. Şi când Amir pomeneşte numele oraşului biblic ne aminteşte şi Pilda samarineanului milostiv prin care Iisus ne îndeamnă la iubirea aproapelui..
    Autocarul ajunge în dreptul unui portal din piatră în trei arce pe care este trecut numele sihăstriei, de unde coborâm pe un drum pietruit, pe jos, chiar dacă localnicii-beduini ne invită să urcăm pe măgăruşii lor pregătiţi pentru transportul turiştilor. Ghinionul lor; niciunul dintre noi nu apelează la mijlocul de transport autohton pentru că vrem să ne testăm rezistenţa fizică la un astfel de efort, şi nu e unul uşor, dar plăcerea de a privi pe-ndelete peretele abrupt al văii unde descoperim cavităţi/peşteri în stâncă, semn că acolo, cu sute de ani în urmă, vreun pustnic a găsit odihnă mădularelor sale, e pentru noi adevărată terapie. Mânăstirea Sf. Gheorghe Hozevitul este săpată într-un perete de stâncă, pe locul unei străvechi aşezări monahale, de la începutul secolului al VI-lea, situată la apus de Ierihon, pe valea pârâului Horat-Cherit din Vechiul Testament, numit azi Hozeva.
    Intrând în incinta complexului monahal suntem copleşiti de trăirile spirituale care ne încearcă pentru că locurile pe care păşim sunt biblice, cum e peştera de deasupra Mânăstirii Sf. Gheorghe Hozevitul în care, conform tradiţiei, Sf Prooroc Ilie s-ar fi ascuns de prigoana regelui Ahab. Cât a fost nevoit să stea aici, Sf. Ilie s-a adăpat din apa pârâului, iar Domnul îi trimitea corbi să-l hrănească: dimineaţa cu pâine şi seara cu carne.
    Trebuie să recunosc că este prima dată când înţeleg cine este Sf. Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ, prăznuit în calendarul ortodox, de curând, la 5 august, la ale cărei moaşte ne închinăm în această biserică. Aici este cunoscut ca Sf. Ioan Iacob Hozevitul
    Născut într-o comună de pe malul Prutului în 1913 într-o familie de ţărani credincioşi, primeşte numele de Ilie, predestinat parcă să ducă viaţa aspră a sfântului din Vechiul Testament. Rămâne orfan de ambii părinţi din fragedă copilărie şi este crescut de rudele apropiate. După terminarea liceului intră în Mânăstirea Neamţ devenind călugăr, visul lui din copilărie, şi primeşte numele de monah Ioan. Revenind la mânăstire, după terminarea stagiului militar, unde fusese infirmier, ocupă funţia de bibliotecar şi predă lb. română la seminar. De foarte tânăr pleacă în Ţara Sfântă unde, într-un final, ajunge să se nevoiască la Mânăstirea Sf. Gheorghe din pustiul Hozeva. Ultimii 7ani din viaţă îi petrece în peştera Sf. Ana unde duce o viaţă aspră, doar în post şi rugăciuni, scriind poezii şi traducând texte din limba greacă. Moare la 5 aug 1960, din cauza bolii, la numai 47 de ani. După 20 de ani, când mormântul său din peştera Sf Ana este deschis, se constată că trupul şi veşmintele sale sunt intacte, răspândind o mireasmă plăcută. Arhimandritul Amfilohie, care-l înmormântase cu 20 de ani în urmă, îi face acum o raclă frumoasă din lemn de chiparos, în care îi aşează moaştele, şi o depune în biserica Sf. Gheorghe Hozevitul, unde bunul Dumnezeu ne-a îngăduit astăzi să fim.
    Ne întoarcem la autocar pe acelaşi drum pietruit, în urcuş acum, tot pe jos, chiar dacă măgarul trece pe lângă noi cu stăpânu-i pe spinare în lipsă de clienţi. În timp ce autocarul se aşterne la drum spre Ierihon, Amir ne citeşte poezia sfântului de la care tocmai am plecat, pe care i-a lăsat-o un pelerin dintr-un grup de români. Din poezie răzbat dorurile pustnicului plecat din locurile natale pentru a-şi închina viaţa credinţei sale în Treimea Sfântă.
    Aşteaptă-mă, Moldova mea, că vin!

    Moldovă sfântă credincioasă
    De peste munţi, de lângă Prut
    De mult voiesc să vin acasă
    M-am tot zbătut dar n-am putut.

    Dulceaţa ta de mamă sfântă
    Copiii tăi dreptcredincioşi
    M-au tot chemat să vin pe stâncă
    Pe vatra sfinţilor strămoşi.

    Departe dus peste hotare
    Între români ce nu-s ai tăi
    Te-am tot dorit cu plâns şi jale
    Cu stropi de lacrimi tot mai grei.

    Sunt buni românii tăi oriunde
    Şi gospodari cum n-ai văzut
    Dar tot mai cald e sânul mamei
    Şi tot mai dulce al fraţilor sărut.

    Străinul, tot străin rămâne
    Când e-ntre fraţii cei el nu-i,
    Şi pâinea caldă e tot rece
    Când n-o mănâncă-n ţara lui.

    Moldovă-mamă scumpă, dulce
    Cu sfinţi şi moaşte de martiri
    Cu mănăstiri şi glorii sfinte
    Cu voievozi neştiuţi şi scumpe amintiri.

    Cetate sfântă a credinţei drepte
    Ierusalim pe plaiuri româneşti
    O lume-ntreagă ai chemat să vadă
    Şi cine-ai fost pe vremuri şi cine-acuma eşti.

    Moldovă-patrie natală,
    Cu oameni buni şi foarte primitori
    Din fiii tăi plecat-am într-o iarnă
    Primeşte-mă acum printre păstori.

    Credinţa ta mi-a îndreptat privirea
    Spre adevăr, spre bunul Dumnezeu
    Voiesc să-mi mai sfinţeşti odată firea
    Primeşte-mă la sânul tău.

    Îmi arde sufletul şi inima de dor
    Să mă sfinţeşti cu harul tău divin
    Mai am să-mi mai încalţ doar un picior
    Aşteaptă-mă, Moldova mea, că vin!

    În Ierihon vizităm dudul lui Zaheu, cel care mic de stat fiind a căutat un loc mai înalt de unde să-L vadă pe Iisus. Cioturile dudului biblic sunt conservate într-un spaţiu special amenajat, şi toţi ne închinăm la icoana care-l reprezintă pe Zaheu în postura de acum 2000 de ani. Edificiul acesta se află în curtea unei biserici greceşti, în care intrăm cu aceeaşi evlavie de care suntem cuprinşi pe tot parcursul pelerinajului. Doar că, preocupată să las un pomelnic, constat când ies din lăcaşul sfânt că autocarul nu mai e. Încă două doamne sunt în aceeaşi situaţîe, le recunosc după şapcă şi ecuson. Una este dna Holban, care încearcă să-l contacteze telefonic pe Valentin, conducătorul grupului. Dar nu răspunde! Noroc câ, între timp, soseşte un alt grup de români al cărui ghid îl cunoaşte pe Amir şi-l sună să vină să ne ia. Se mai întâmplă şi peripeţii în pelerinaj!
    Va urma
    Tudor Georgeta

Comments are closed.