„Iconomul cel credincios şi al credinţei apărător”

„Iconomul cel credincios şi al credinţei apărător”

    După cum Sfânta Cruce a Mântuitorului Hristos a stat ascunsă în pământ uitat şi dispreţuit sute de ani, şi unii dintre mucenicii Bisericii au dăinuit ascunşi ca nişte mărgăritare în locuri neștiute. Avem datoria sfântă de a le cunoaşte jertfa şi de a-i cinsti pe cei al căror sânge rodeşte viaţă până la sfârşitul veacurilor. La data de 22 septembrie, Biserica Ortodoxă Română prăznuieşte pe unul dintre sfinţii martiri români, ierarhul Teodosie de la Mănăstirea Brazi, ocrotitorul duhovnicesc al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei, mucenic cu o însemnătate aparte în tradiţia religioasă creştină.
    Sfântul Ierarh şi Mucenic Teodosie s-a născut într-un sat din zona Vrancei, în prima jumătate a secolului al XVII-lea, într-o familie de răzeşi cu rădăcini încă din timpul Sfântului Voievod Ştefan cel Mare. Părinţii săi l-au dus la slujbele ce se oficiau la Mănăstirea Brazi, iar la vârsta de 18 ani a intrat ca frate în această mănăstire. Metania de călugăr a primit-o la Mănăstirea Bogdana, astăzi în judeţul Bacău. La 7 octombrie 1814, egumenul Mănăstirii Bogdana, Antonie, scria despre Dositei (Teodosie) că era un „fiu adevărat al acelei mănăstiri prin duhovniceasca naştere în acest lăcaş”. Având o cultură deosebită, tânărului monah i s-a încredinţat ascultarea de secretar la cancelaria mănăstirii. Mai târziu a fost numit egumen, preocupându-se de reconstruirea acestui aşezământ cu ajutorul logofătului Solomon, iar la resfinţire a fost prezent şi Patriarhul Dositei al Ierusalimului.
    Episcop la Rădăuți, Roman și apoi Mitropolit al Moldovei
    În anul 1670 a fost hirotonit Episcop de Rădăuţi, iar în 1671, Episcop de Roman. Implicându-se în viaţa eparhiei sale, s-a îngrijit de consolidarea locaşurilor de cult (Soveja, Mera, Lepşa, Buluc şi Scân­teia), de întărirea vieţii duhovniceşti şi ajutorarea credincioşilor. În anul 1674, fericitul şi preaînvăţatul Mitropolit Dosoftei, silit de vitregia vremurilor, s-a retras în Polonia, împreună cu domnitorul Ştefan Petriceicu, iar Moldova a fost asuprită de cetele de turci şi de tătari, care au adus la conducerea ţării pe Dumitraşcu Cantacuzino. Acesta, văzând că moldovenii au fost lipsiţi de păstorul lor, a cerut arhiereilor să numească un mitropolit, fiind ales, cu toată împotrivirea sa, ierarhul Teodosie. În Cronica Moldovei, Ion Neculce îl zugrăveşte pe domnitorul Dumitraşcu Cantacuzino drept una dintre cele mai decăzute figuri din istoria noastră, ce plătea păgânilor bir provenit din impozitele mari asupra moldovenilor şi din banii mănăstirilor. Mitropolitul Teodosie îl înfruntă pe domnitor, cerându-i să pună capăt aces­tor asupriri, însă, ca răspuns, domnitorul îl înlătură din scaunul mitropolitan și îl trimite sub pază la Mănăstirea „Sfântul Sava” din Iași. A fost eliberat de Mitropolitul Dosoftei, revenit pe scaunul mitro­po­litan, care i-a îngăduit să se retragă în părţile Ţării de Jos. În aceas­tă perioadă, ierarhul mărtu­ri­sitor Teodosie s-a îngrijit de reconstruirea Schitului Brazi, unde a ridicat o nouă biserică cu hramul „Sfântul Gheorghe“ şi chilii, aşezând acolo monahi şi punându-i sub ascultarea egumenului Zaharia.
    Sfântul Antipa de la Calapodeşti, martor al descoperirii moaștelor Sfântului Teodosie
    În anul 1688, pe când se afla la Focşani, a fost răpit şi dus în Ţara Românească, unde a îndurat, vreme de 10 săptămâni, închisoare şi chinuri, fiind cercetat – pentru acuze închipuite – de nişte greci, instigaţi de rudeniile lui Dumitraşcu Vodă, fostul domnitor al Moldovei. Scăpând însă cu viaţă, ierarhul Teodosie a continuat să se ocupe de sfintele locaşuri din Ţinutul Vrancei, pregătind toate cele necesare pentru ridicarea a încă trei schituri. În toamna anului 1694, tătarii au năvălit din nou în Moldova, jefuind pe creştini şi distrugând bisericile. În timpul unei astfel de expediții, hoardele tătarilor ajung până la Mănăstirea Brazi. Aflându-l aici pe Mitropolitul Teodosie, îl chinuie cumplit, încercând să-l facă să le predea agoniseala şi odoarele sfântului locaş. Acesta a refuzat să dea în mâinile păgânilor puţinele valori şi sfintele vase, astfel că tătarii i-au tăiat capul, Sfântul Teodosie primind astfel cununa muceniciei, la scurt timp după praznicul Înălțării Sfintei Cruci. El a fost îngropat în grabă de nişte credincioşi, iar moaştele sale au fost descoperite, printr-o minune, după aproape 150 de ani, în anul 1842. Unul dintre martori a fost şi Sfântul Antipa de la Calapodeşti (1816-1882), pe atunci frate la Mănăstirea Brazi. El mărturiseşte: „Înainte ca arhimandritul Dimitrie să fie stareţ al Mănăstirii Brazi din Moldova, el a trăit viaţă pustnicească aspră într-o pădure mare, unde din întamplare a găsit îngropat un vas mare plin cu bani de aur. În vas a găsit o însemnare, în care se spunea că aceşti bani sunt de la Mitropolitul Teodosie, care i-a ascuns acolo, prevăzându-şi sfârşitul său mucenicesc din mâna turcilor. În însemnare se mai spuneau şi acestea: «Cine va găsi aceşti bani este îndatorat să zidească din ei o mănăstire şi trei schituri» şi «la terminarea de zidit a celui din urmă al treilea schit va afla şi moaştele mele»”. Înştiinţându-l pe Mitropolitul Veniamin Costachi, Dimitrie a împlinit ultima dorinţă a Sfântului Teodosie. El însuşi mărturiseşte într-o însemnare din 20 februarie 1842 că, după ce a terminat de construit şi cel de-al treilea schit, săpând în curte mormântul său, a aflat sicriul cu moaştele Sfântului Teodosie. Capul era aşezat alături, cu faţa în jos, pe o cărămidă. Sfintele sale moaşte erau întregi şi răspândeau un miros foarte plăcut, confirmând evlavia credincioşilor, care l-au considerat sfânt încă din timpul vieţii sale.
    Viaţa Sfinţitului Mucenic Teodosie, râvna lui pentru ridicarea de sfinte locaşuri, smerenia sa, dragostea pentru buna rânduială a obştilor monahale, grija părintească faţă de păstoriţii săi, curajul şi neclintita credinţă, pătimirea tuturor suferinţelor şi prigonirilor nedrepte la care a fost supus, precum şi lucrarea lui încununată de jertfa martirică au rodit în inima dreptmăritorilor creştini dragoste şi adâncă evlavie. Sfântul Ioan Gură de Aur, în cuvântarea de laudă la toţi sfinţii care au suferit mucenicia, mărturiseşte că aceştia sunt asemenea îngerilor şi ne îndeamnă să păşim la o mucenicie duhovnicească: „Sfinţii mucenici au dispreţuit viaţa, dispreţuieşte şi tu plăcerea; au aruncat trupurile lor în foc, aruncă şi tu averile în mâinile săracilor; au călcat pe jăratic, stinge şi tu flacăra poftei… Nu te uita la greutăţile de acum, ci la bună­tăţile viitoare”. În ziua prăznuirii sale, îi înălțăm laudă din sedealna Utreniei: „Pe iubitorul lui Hristos și următor al Lui, pe ico­nomul cel credincios și al cre­dinței apărător, pe Sfințitul Mucenic Teodosie, astăzi să-l cinstim; că îndrăznire câștigând către Stăpânul său, pururea se roagă Lui pentru cei ce îl prăznuiesc; pentru aceasta, strigăm către dânsul: Bucură-te, lauda credincio­șilor!”.
    Pr. Mihail Cucu
    http://ziarullumina.ro/iconomul-cel-credincios-si-al-credintei-aparator-126427.html, accesat 22.09.2017

Comments are closed.