Gândurile unui pelerin

Gândurile unui pelerin

    “Dumnezeu este Iubire”! Nu putem iubi fără manifestări și gesturi de iubire. Trebuie sa conștientizăm motivul pentru care iubim, pentru care mergem la Biserică și ne rugăm. El nu cere nimic pentru Sine. “El nu are nevoie de nimic” (Meliton Filosoful către Cezarul Antonin). Astfel trebuie sa facem lucruri de care avem chiar noi nevoie.
    A fi creștin înseamnă să îl privești pe Hristos cu o privire plina de dragoste și devotament. Și cum poți face asta mai bine dacă nu pe urmele Sfinților, în binecuvântata Grecie.
    Mai aproape de cer, la mănăstirile de la Meteora, un sentiment minunat ne-a cuprins pe fiecare în parte. Credința, smerenia și simplitatea călugărilor și măicuțelor de acolo ne-au impresionat. Dar fiecare dintre noi rezonăm într-un mod personal cu fiecare loc, cu fiecare Sfânt. Astfel nu vă pot relata decât într-un mod subiectiv experiența mea de pelerin în Grecia.
    Măreția și totodată simplitatea locurilor m-au făcut sa ma simt vinovată pentru atâtea nevoi pe care le avem fiecare dintre noi zilnic pentru a trăi.
    La mănăstirea Kato Xenia, locul unde se află o părticică din Brâul Maicii Domnului și Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului pictată de Sfântul Evanghelist Luca, am simțit o îmbrățișare calda, o dragoste necondiționată de mamă. I-am multumit Preacuratei Maici că am ajuns în această oază de liniște și m-am rugat să îmi călăuzească în continuare pașii pe drumurile sfinților.
    Un alt loc în care am simțit foarte aproape de inima mea învățăturile lăsate noua credincioșilor, a fost mănăstirea de pe insula Aegina, unde se află Moaștele Sfântului Nectarie. Acesta ne învață să fim înțelegători, să îl ascultăm pe aproapele nostru și să iertăm fără reținere în suflet. Doar asa putem duce o viață în pace. Eu am simțit aici prietenie și dragoste, căci unde este lucrarea Domnului și Sfinților, dragostea este negreșit prezentă și pe deplin simțită. Aceste trăiri poate par mici sau nesemnificative, caci cu toții simțim prietenie și dragoste în sânul familiilor noastre. Dar aceste locuri ne binecuvântează cu sentimente divine, sentimente unice și de neuitat. Cine merge cu smerenie și credință pe drumurile sfinților, cu siguranță se va întoarce din călătoria sa un alt om, un om mai bun, mai liniștit.
    Am plecat la drum mai departe, cu sufletul deja plin de dragoste și pace și ajuns cu ajutorul Bunului Dumnezeu și a Maicii Domnului și la Sfântul Ioan Rusul. Un Sfânt la al cărui raclă am simțit al său har divin. Dacă nu știți prea multe lucruri despre acesta, dați-mi voie să vă relatez, cu ale mele simple cuvinte, o minune dintre numeroasele minuni ale sale care pe mine m-a impresionat pana la lacrimi.
    Personal eu pun mare preț și la loc de cinste familia. Ei bine, aceasta minune a avut loc chiar la noi în țară, în București. Un cuplu de tineri căsătoriți își doreau să aibă un copil dar tânăra nicidecum nu reușea sa rămână însărcinată. Astfel, aceștia au plecat spre Sfântul Ioan Rusul, în localitatea Prokopi, cu rugăciune și smerenie în suflet spre a-și îndeplini dorința de a da rod dragostei lor. Ajunși acolo, tânăra a simțit nevoia sa lase jertfă chiar verigheta sa căci a dorit să îi transmită Sfântului dorința arzătoare și totodată faptul că nu lucrurile materiale au însemnătate pentru ea. Iar o verigheta nu este o jertfă oarecare, deoarece are împletite în jurul ei sentimente curate și chiar taina cununiei. Aceștia s-au închinat și la alți sfinți și ajunşi acasă, tânăra a rămas însărcinată. În timpul acesta, copilașul apărea că ar avea mânuța strânsă în pântecele mamei, un lucru care nu era grav, așadar nealarmând doctorii. La naștere, când mânuța copilului a fost desfăcută, acesta nu ținea altceva decât verigheta mamei sale. Mare a fost surprinderea părinților, căzând în genunchi și mulțumind Sfântului pentru minunea cu care au fost binecuvântați.
    Scriind aceste rânduri retrăiesc cu emoție sentimentele pe care le-am avut când am auzit pentru prima dată despre această minune.
    În decursul acestui pelerinaj, cineva mi-a împărtășit că Sfinții trebuie să ne fie prieteni, să ne rugăm lor și să credem fără nicio îndoială ca aceștia ne vor veni în ajutor în diferite forme.
    La sfârșitul acestui binecuvântat pelerinaj, un moment aparte mi-a copleșit inima. Mergând cu un mic vapor pe la poalele Grădinii Maicii Domnului, în jurul Sfântului Munte Athos, alături de foarte mulți pelerini, Preacurata ne-a auzit rugăciunile și ne-a binecuvântat cu cel mai de preț dar.
    Călugări din Sfântul Munte au coborât cu poate cel mai de seamă odor al mănăstirii Dionisiu, Icoana Maicii Domnului „Imnul Acatist”, dăruită în anul 1375 de împăratul Alexie al III-lea Comneanul Sfântului Dionisie Ctitorul. Tradiţia spune că ea este una dintre cele şaptezeci de icoane pe care le-ar fi pictat Evanghelistul Luca. Materialele din care a fost realizată icoana sunt ceară şi mastică (răşină). Alături de aceasta, ne-am închinat și la o parte din Sfânta Cruce a Mantuitorului, la mâna Sfântului Ioan Botezatorul și la mana Sfintei Paraschevi, apărătoarea ochilor. Acest lucru se întâmplă foarte rar și printre lacrimi am mulțumit Maicii pentru binecuvântare.
    Astfel s-a terminat acest minunat pelerinaj. Cuvintele scrise mai sus sunt de prisos căci nu v-am putut transmite nici o mică părticică din ce am simțit în locurile sfinte. Dar chiar dacă nu am putut să transmit prin cuvintele mele simple sentimentele acelea copleșitoare, sper să vă ajut câtuși de puțin să vă îndreptați pașii spre aceleași locuri și va doresc dumneavoastră, celor care ați citit, binecuvântare din partea Sfinților și a mult iubitei și fără de păcat Maică a Domnului nostru Iisus Hristos.
    Amin.

Comments are closed.